Întâlnirea cu marea

E o seară de sâmbătă, mohorâtă. Cei de la meteo au avut dreptate de astă dată, din păcate. S-a făcut frig şi a început să plouă, semn că toamna îşi intră în drepturi. Parcă natura îmi oglindeşte starea interioară.

De dimineaţă fusesem chemat la serviciu, deşi era ziua mea liberă. Intervenise o urgenţă, ziceau ei. „Vino pentru câteva ore să rezolvăm şi cel târziu la prânz eşti acasă, cu soţia, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.” Dar se pare că la ei prânzul era la ora 19, căci abia atunci am scăpat de acolo.

Acum mă îndrept spre staţia de autobuz. Îmi mişc cu greutate trupul ud pe străzile înguste şi însingurate. Mă uit la ceas şi văd că mai am doar cinci minute până vine autobuzul, aşa că măresc pasul.

Ajung în staţia pustie. Să fi trecut deja? Nu se poate! De obicei întârzie, nu a ajuns niciodată mai devreme. Uite-l că vine. Mă apropii de marginea trotuarului pentru a urca mai repede, doar că mi-a scăpat ceva din vedere. În graba mea de a urca în autobuz nu am luat în seamă şi balta din stradă. Exact ce îmi lipsea. De pe piciorul aflat pe scara autobuzului curgea apa, iar celălalt era până la gleznă în balta cu apă rece şi maronie. Nu era deajuns că mă plouase, mai trebuia să îmi intre apă şi în pantofi. Asta e, îmi continui urcarea în autobuz, dar dintr-o dată…

aud sunetul valurilor ce se lovesc de ţărm, mirosul uşor sărat de alge mă învăluie, iar sub tălpi simt apa răcoroasă, dar plăcută, a mării. În faţa ochilor mei se află plaja din Olimp unde mi-am petrecut o parte din vacanţele copilăriei.

Văd un şezlong liber şi iau loc. Îmi închid ochii şi continui să ascult jocul de du-te vino al valurilor, parfumul mării. Nu departe de mine se aude un strigăt de pescăruş. Gradat, sunetul valurilor se estompează.

Un damf de motorină îmi izbeşte simţul olfactiv. Îmi simt şosetele ude şi frigul se instalează în tot corpul meu. Îmi fac curaj şi deschid ochii. Momentele de magie au trecut.

Mă aflu în autobuz. Pe scaunul din faţa mea se afla un licean ce ţinea un laptop în braţe. Şoferul pune frână brusc. Semaforul era roşu. În acest moment de răgaz mă duc cu un rând mai în faţă.

Eram singurii pasageri. Încerc să intru în vorbă cu el şi îi spun că îmi place laptop-ul lui. Îmi zice că e ASUS N55, un laptop multimedia de ultimă generaţie. Îmi pare cunoscut de undeva numele. Apoi îmi amintesc de unde: fusese prezentat anul acesta la Computex.

Îl întreb dacă îl are de mult şi îmi zice că l-a primit cadou de la prietenii lui chiar înainte de a se muta din Constanţa. Câteva dintre atuurile care au contat foarte mult atunci când i l-au cumpărat au fost:

– tehnologia SonicMaster şi sistemul audio Bang & Olufsen ICEpower
– calitatea foarte bună a sistemului audio şi subwoofer extern de redare a basului

De două săptămâni locuieşte în Braşov. Tatăl lui a fost transferat la o unitate de aici şi a trebuit să părăsească marea alături de el. Apoi îşi cere scuze dacă a avut sonorul prea tare mai devreme. Îi spun că nu e nici o problemă, mi-a plăcut foarte mult să reascult sunetul mării.

Staţia mea se apropie, îi spun că trebuie să cobor şi îi urez o seară frumoasă. Pe drum spre casă mă gândesc că un laptop ca acesta ar putea să fie următorul meu cadou. Dar parcă un ecran mai mare ar fi ceva mai bun. Apoi îmi revine în minte ceva ce aflasem în autobuz. Mai exista un model cu ecran mai mare Asus N 75. Da, cred că acesta m-ar putea ajuta să merg mai des la Olimp 😉

–––––––––––––––––––––––––-

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2011 etapa nr. 1.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s